Iubire 

 Te-am lasat sa-mi furi sufletul pentru o clipa, sa te joci cu el pana cand s-a transformat in ani...M-am deschis in fata ta ca o carte si te-am lasat sa-mi intelegi cuvintele ce nu le pot rosti..Cu o privire ma poti citi si cu un zambet imi dai de inteles tot ce gandesti.
 Totul este invaluit in misterul unei iubiri pure. Nu cred ca ne va ajunge o viata, si poate ca dragostea noastra va fi rezistenta chiar si dincolo de moarte..
 Tu si timpul mi-ati aratat ca desi totul pare desprins dintr-un vis e cat se poate de real.. Atat de real ca noi doi..
 Multi din jur au impresia ca iubirile de durata nu exista..ca la un moment dat apare obisnuinta si profunzimea sentimentelor incepe sa se imprastie...Dar cum se face ca si dupa atatia ani, sentimentele noastre sunt la fel de active ca la inceput...
 Poate suntem predestinati.
 Oare suntem printre putinii norocosi alesi de Dumnezeu sa traim o iubire pura si vesnica pana la sfarsit si dincolo de el..??

   





 Voi credeti in iubirea vesnica?

                                           Daruire..

 Linistea mea sufleteasca era atat de reala, incat mi-am lasat ultimele picaturi de teama sa moara, in timp ce ma lasam purtata pe valurile dorintei...
 Vocea lui calda ma imbatase atat de puternic ca imi simteam trupul invartindu-se intr-un paradis al simturilor. Nu-mi mai puteam controla mainile, picioarele, nici macar gandurile.
 Era seara in care puneam capat inocentei. Seara in care aveam sa devin femeie, desi mult prea devreme. Cu toate astea imi doream. Vroiam sa fiu convinsa ca voi fi bine de acum incolo.
 Am inchis ochii si am simtit cum m-am izbit de pieptul lui fin. I-am simtit bratele tatuate cum m-au imbratisat, in asa fel incat incepusem sa respir sacadat. Simteam ca plutesc, am inspirat adanc si m-am lasat purtata pe culmile pasiunii.
 Am deschis ochii si i-am revazut privirea aceea ce ma fascina, cu ochii aceia caprui, senini.. Stiam ca-l iubesc. Stiam ca nu trebuie sa mai ascund asta.
 I-am sarutat zambetul egoist si i-am soptit..."sunt doar a ta"...

                                    Intrebari fara raspuns...

 

 Am in fata cana cu espresso. Privesc in jur, apoi imi aprind o tigare. In mintea mea se astern mii si mii de ganduri, care ma fac sa ma intreb daca se merita oare. Daca meriti. Daca tu esti cu adevarat ceea ce eu imi doresc.
 Mereu am avut de ales intre doua paralele. Intre iubire si orgoliu, intre intelegere si nepasare, mila si dispret, prezent si trecut... Si de fiecare data am ales paralela mai complicata. Am ales sa ma agat de bine, indiferent cat de crude si dureroase au fost consecintele. Indiferent de lacrimi, nopti nedormite, amagiri...
 Amintirile nu le pot uita, nici daca as vrea. Nimeni si nimic nu le poate sterge din trecutul meu. Din trecutul nostru.
 Dau vina pe tine si iti multumesc in acelas timp pentru ca tu esti singurul care mi-a rapit sentimente pe care nimeni nu a mai reusit sa mi le starneasca si nu va reusi vreodata.
 M-ai facut sa plang, sa cad, sa-mi doresc sa nu ma mai ridic, dar totusi am facut-o, m-am scuturat de praf si am mers mai departe. Tu mi-ai adus si lucruri frumoase. Mi-ai indeplinit vise, m-ai invatat sa zambesc, sa pretuiesc secundele marunte...Mi-ai deschis ochii, m-ai schimbat, m-ai maturizat, m-ai invatat sa ascult, si cel mai important, m-ai invatat cum sa iubesc cu adevarat...
 Indiferent de clipele dureroase din trecut..te-am iertat pentru ca inca nu sunt capabila sa vad viata fara tine.
 Poate ca pana la urma tu esti cu adevarat ceea ce eu imi doresc. Sau poate...